Un pas înainte sau un joc de scene? Kremlinul anunță pe surse că Vladimir Putin e dispus să stea faţă în faţă cu Volodimir Zelenski, dar numai după ce… toată treaba va fi aprobată de “experți”. Aşa sună ultimul mesaj dat reporterilor de purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de POLITICO.
Peskov dă asigurări că “preşedintele însuşi nu exclude organizarea unei astfel de întâlniri”, însă avertizează ferm: “pregătirile la nivel tehnic nu s-au făcut încă”. Practic, întâlnirea teoretică există – cea practică, deocamdată, e în aer!
Situația ia o turnură și mai fierbinte legat de termenul-limită impus de Donald Trump. Președintele SUA a dat Rusiei un ultimatum dur: armistițiu sau tarife. Inițial, a dat 50 de zile – apoi, dezamăgit de Rusia, a scurtat perioada la 10 zile. Dacă Moscova nu spune “da” până la vineri, taxe dure bat la ușă.
Între timp, Zelenski bate toate porțile și a cerut direct o întrevedere cu Putin. “Nu vrem schimb de declarații sterile, vrem față în față” a spus liderul ucrainean pe X (ex-Twitter) chiar pe 1 august. S-ar putea să fie prima oară când Kievul pune presiune frontală pentru convenții de pace, nu doar negocieri tehnice.
Ca să complicăm și mai mult ecuația, Trump trimite deja un reprezentant special la Moscova: Steve Witkoff. Și Peskov, cu un zâmbet diplomatic, spune că “îl așteaptă oricând” pe emisarul american. Rămâne de văzut dacă, după această vizită fulger, vor începe sau nu mega-pregătirile pentru întâlnirea “secolului” între Putin și Zelenski.
Stare de tensiune maximă: nimeni nu știe exact ce se ascunde în spatele acestei promisiuni diplomatice. Un spectacol de proxy-negocieri ori începutul adevăratului dialog de pace? Rămâne să aflăm în următoarele zile!